De ce se închide DealWise?

DealWise a fost un proiect pilot al ING Group, care ne-a ajutat să testăm, să investigăm și să perfecționăm conceptul și tehnologia pe care ulterior le-am utilizat în produse care se adresează clienților ING Bank atât din România cât și din alte țări. Deși de multe ori proiectele pilot sunt făcute în cadru restrâns, noi am ales să construim aplicația pe bune, să ne parteneriem cu comercianți de renume, și să aducem în fața utilizatorilor oferte pe bune.

Care este legătură dintre ING și DealWise?

DealWise este un proiect de inovație al ING Group, în zona de shopping.

În România, DealWise va continua să existe prin ING Bazar, furnizând o experiență superioară clienților în linie cu strategia și standardele ING.

Ce se întamplă cu cashback-ul care nu a fost plătit?

În România, DealWise va continua să existe prin ING Bazar, furnizând o experiență superioară clienților în linie cu strategia și standardele ING. Dacă te găsești în situația în care ai făcut cumpărături prin DealWise și știi că ai cashback în așteptare/neplătit, primul pas ar fi să verifici dacă ai contul IBAN trecut în aplicație.

Dacă nu îl ai, introdu contul IBAN în aplicația DealWise și dă-ne un semn pe supportcashback@ing.com, și ne ocupăm.

Dacă nu mai poți accesa aplicația DealWise, dă-ne un semn la supportcashback@ing.com și ne ocupăm.

Ce se întamplă cu datele mele?

Datele tale au fost prelucrate pentru furnizarea serviciilor aferente DealWise. După iulie 2023 vom șterge toate datele ce îți aparțin, cu excepția celor cu caracter personal care trebuie păstrate în baza unor termene legale de retenție sau a unor termene de retenție determinate convențional. Astfel de termene de retenție convenționale vor fi determinate prin luarea în considerare a cantității, naturii și caracterului special al datelor cu caracter personal, impactului unei potențiale încălcări a securității datelor, scopurilor pentru care sunt datele prelucrate (ex. audit, contabilitate, fiscal etc.), precum și dacă aceste scopuri pot fi atinse prin alte mijloace.

Ce se întâmplă cu datele mele după ce îmi închideți contul?

Începând cu luna iulie 2023 am încetat să vă mai prelucrăm datele. În conformitate cu cerințele GDPR și cu prevederile politicii noastre de confidențialitate, o copie a datelor cărora li se aplică termenele legale de retenție va fi păstrată timp de 7 ani. Copia datelor este păstrată într-un loc securizat și nu este accesibilă sau disponibilă pentru nicio prelucrare ulterioară și va fi accesibilă doar în cazul unor solicitări legale sau de reglementare.

De ce primesc mesaj de la ING, dacă eu nu am avut niciodată cont la această bancă?

DealWise Standalone este o aplicație dezvoltată de ING Group. Pentru folosirea aplicației DealWise nu era nevoie de card ING, aplicația funcționând cu un card emis de orice bancă. Comunicarea primită de la ING este în legătură cu aplicația DealWise, pe care ați descărcat-o.